CONDITII DE REALIZARE A GRUPULUI MINIM
In cazul pachetelor de calatorie din oferta standard a agentiei de turism organizatoare , grupul minim pentru realizarea excursiei este dupa caz de 20/30/35/40 de platitori, si este indicat in mod explicit in programul detaliat al fiecarui pachet de calatorie.. In cazul in care numarul de turisti este mai mic decat cel indicat in program, la care s-au calculat tarifele, pretul pachetelor de calatorie poate fi recalculat sau se poate anula pachetul in cauza. Din respect pentru calatori si pentru a nu compromite vacanta turistilor, agentia poate schimba compania aeriana cu care se realizeaza pachetul respectiv (in cazul pachetelor de calatorie care au transport pe curse regulate), sau o parte dintre hotelurile mentionate in program, daca aceasta masura permite mentinerea pretului publicat. In aceste situatii, toate modificarile se vor face cu conditia oferiri unor servicii similare din punct de vedere calitativ.
EVENTUALE SITUATII DE EVOLUTII ALE PRETULUI PACHETELOR DE CALATORIE
Preturile pachetelor de calatorie agreate la incheierea contractului, pot suferi modificari in sensul cresterii sau scaderii in functie de anumiti factori astfel:
-Pretul pachetului poate fi marit numai daca cresc costurile specifice (cresteri ale cursului de schimb, cresteri ale preturilor carburantilor, cresteri ale taxelor de aeroport si combustibil din componenta tarifului biletului de avion inclus in pachetul de calatorie, etc.). In cazul unei cresteri mai mare de 8%, calatorul poate rezilia contractul fara plata penalitatilor de retragere.
-Pretul pachetului poate fi scazut in urma unor promotii facute de hoteluri, companii aviatice sau de catre agentia de turism organizatoare. In cazul promotiilor acestea au o perioada fixa de valabilitate, iar agentia de turism organizatoare aloca un numar limitat de locuri cu tarif redus. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, agentia de turism organizatoare poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil.In acelasi timp, agentia de turism organizatoare nu are obligatia de a reduce pretul pachetului de calatorie conform promotiei, pentru clientii care au cumparat anterior acelasi pachet, dar la pretul din oferta standard.
TRANSFERURI GRATUITE DIN PROVINCIE ( PENTRU ANUMITE PACHETE)
Agentia de turism organizatoare ofera, la solicitarea de rezervare in scris din partea calatorului, transferuri gratuite la aeroportul Otopeni (pentru pachetele de calatorie cu transport avion) sau la punctele de imbarcare (pentru pachetele cu transport autocar) de pe rutele si orasele indicate in programul detaliat al pachetelor de calatorie. Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic, la solicitarea expresa a calatorului. Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmata decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.
- TRANSFERUL DIN PROVINCIE (de pe rutele si orasele indicate in program) la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de Agentia de turism organizatoare cu titlu GRATUIT. Prin urmare acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doara daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
- Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
- Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica Agentia de Turism Organizatoare un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Agentia de Turism Organizatoare nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
- Transferurile gratuite sunt asigurate de Agentia de Turism Organizatoare cu mijloace auto din flota proprie ( autoturisme de 1-4 locuri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, autocare de 26-44 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Agentia de Turism Organizatoare recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Agentia de Turism Organizatoare iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
- Daca Agentia de Turism Organizatoare are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore, atat la plecare cat si la sosire. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
- Agentia de Turism Organizatoare nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
- Calatorii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
- Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta
DOCUMENTE DE CALATORIE
- Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, cartea de identitate sau pasaportul, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
- Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera politiadefrontiera.rosau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
- Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia)
- Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera politiadefrontiera.rosau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
- Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
- In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
- Agentia de Turism Organizatoare nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul calatorului ( turistului) pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca calatorului (turistului) nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, calatorului (turistului) nu i se mai restituie contravalorea excursiei.
FOARTE IMPORTANT ! DOCUMENTE NECESARE PENTRU MINORI
Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte, este necesar acordul celuilalt parinte exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Daca celalalt parinte a decedat, este necesara o copie dupa actul de deces. Pentru minorii care au un singur parinte declarat in certificatul de nastere, este necesara o copie a acestui certificat. Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte si acesta este divortat, este necesara hotararea judecatoreasca definitiva prin care i-a(u) fost incredintat(ti) minorul(ii) si copie dupa actul de divort. Daca hotararea judecatoreasca nu este definitiva, este necesar acordul celuilalt parinte exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Pentru minorii care calatoresc fara parinti si au fost incredintati unei terte persoane, este necesar acordul ambilor parinti exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat precum si cazier juridic pentru persoana care ii insoteste. Daca nu va incadrati in niciuna dintre prevederile de mai sus, va rugam sa consultati site-ul politiei de frontiera: www.politiadefrontiera.ro si sa va asigurati ca intruniti conditiile prevazute de articolul 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cu modificarile ulterioare, apeland politia de frontiera la nr. de telefon 021.9590.
CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI
- Clasificarea hotelurilor din programul pachetelor de calatorie este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
- Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
- Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
- Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre calator (turist) direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
- Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera twin pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Agentiei de Turism Organizatoare o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Agentia de Turism Organizatoare va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Agentia de Turism Organizatoare nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
- Insotitorul de grup poate efectua modificari ale programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.
INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSPORTUL CU AVIONUL
- Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de calatorie pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia de turism organizatoare va informa calatorii (turistii) asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
- Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20-23 kilograme si 06-08 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Informatii exacte cu privire la bagajul de cala si cel de mana, gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism organizatoare sau in informarea de calatorie transmisa de Agentia de Turism Organizatoarea inaintea plecarii.
- Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
- Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.
- Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.
- Se plateste taxa de oras/statiune ( valoare fixa/zi sau procent din valoarea cazarii ) diferit in functie de locatie/tara.
INFORMATII DESPRE PLECARE SI ASISTENTA TURISTICA LA DESTINATIE
Informatiile detaliate despre plecare se transmit cu cateva zile inainte de plecare si cuprind urmatoarele: numele si perioada pachetului, tipul de transport (avion, autocar sau individual), numele ghidului insotitor si telefonul de urgenta al acestuia (pentru pachetele de calatorie fara insotitor de grup se va furniza numele si telefonului ghidului local de la destinatie), data plecarii, locul si ora de intalnire, ora plecarii, numarul zborului de plecare si ora decolarii (dupa caz), tipul de document de calatorie necesar, limitele de bagaje de cala si mana pentru zborurile de plecare, zborurile locale si zborurile de retur, telefon de urgenta, detalii transferuri gratuite (cu minim 1 zi inainte de plecare), lista de hoteluri din program, conditiile de calatorie specifice destinatiei. Asistenta locala la destinatie este asigurata de insotitorul de grup (pentru pachetele de calatorie cu ghid) respectiv de agentia partenera de la destinatie (ale carei date de contact vor fi furnizate).
ASIGURARI MEDICALE DE CALATORIE SI ASIGURAREA STORNO
- Pachetele de calatorie din oferta standard a agentie de turism organizatoare , nu includ asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno. Recomandam incheierea acestor asigurari la momentul rezervarii pachetelor de calatorie. Pentru destinatiile unde este necesara viza de intrare, asigurarea medicala de calatorie este obligatorie. Asigurarea storno se poate incheia numai in ziua incheierii contractului de calatorie (nu si ulterior).